De ce plâng norii?

Oare de cate ori ne-am pus intrebarea asta – De ce plang norii?

Nu isi au si ei o viata a lor, asemeni noua, poluatorilor de mediu?

Observand miscarea neancetata a acestor diriguitori ai cerului am gasit multe similitudini cu actiunile noastre, cu trairile noastre.

Stiti cum se desfasoara o reuniune a familiei Norul, a neamului NOUR & NOUR ? Daca nu, haideti sa intredeschidem usa, sa vedem si sa auzim ce se intampla si cum se deruleaza o mica intalnire de familie fara a fi probleme prea mari de discutat.

„Dragii mei frati si surori, ca frate mai mare trebuie sa va spun ce s-a intamplat, pe unde am fost si ce am   vazut de la ultima noastra intalnire. Stiti  ca ne-am despartit deasupra Alaskai si fiecare am luat-o in alta directie. Eu mi-am zis ca nu am mai strabatut de mult America de nord, oceanele si Africa si am plecat in recunoastere. Doar ce am vorbit si ce s-a intamplat. Nu am mers mult si cand ma intalnesc cu fratii nostri( aici de fata) care radeau teribil si se amuzau pe seama umblatorilor bipezi carora le zburau acoperisurile caselor, le smulgeau pomii din fata caselor,le rupeau firele de inalta tensiune si cate si mai cate.  Se asociara cu vecinii nostri Tornada si Uraganul si sa te tii distractie. Pana nu am tipat la ei si nu i-am amenintat cu disparitia de pe suprafata Terrei nu au incetat.

Deja sangele incepuse sa-mi clocotesca in vine si sa vad negru in fata ochilor. Ei cum puteau sa rada in asa hal de niste biete fiinte atat de neajutorate in fata puterii lor. De atata manie si indignare cata acumulasem nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul si ca ma aflam deja deasupra oceanului unde niste coji de nuca se zbateau printre niste valuri imense incercand sa nu se scufunde si sa reziste furtunii groaznice pe care o provocasem fara voia mea. Atunci mania mi s-a transformat intr-o tristete imensa si am inceput sa plang cu niste fulgere de se brazda cerul in lung si in lat si se cutremurau apa si pamantul de tunetele mele. Bietele coji de nuca cate trebuiau sa patimesca din cauza capriciilor noastre. Asa ca mi-am zis ca nici deasupra oceanului nu este de mine. Mi-am sters ochii si m-am indepartat, mai ales ca aparuse varul nostru, vantul cel bun care-mi facuse semn sa plec ca se ocupa el de cojile de nuca ale oamenilor. Linstindu-ma, mi-am intins pe cer zambetul de curcubeu ca o cununa de lauri si mi-am continuat drumul haladuind prin lume asa cum imi era menirea.

Dar dintr-odata, ce sa vezi, mai bine zis ce sa simti? O arsita cumplita m-a cuprins din toate partile simtind cum imi dezmembreaza corpul in cele patru zari. Noroc cu prietenul meu Zefirul, care era prin apropiere si mi-a venit in ajutor. El mi-a amintit ca nu trebuie sa ma supar pentru ca asa este Africa – calda si neprietenoasa si m-a indemnat ca impreuna sa le facem viata umblatorilor bipezi putin mai placuta si sa mai diminuam din aroganta Printului Soare. Prea simplu nu ne-a fost, dar usor-usor am reusit si cand am vazut chipurile multumite ale bietilor pamanteni ne-am spus linistiti – misiune indeplinita.

Bucuria mi-a fost repede alungata. Printul Soare a fost acoperit de nori mari, negri, zgomotosi, fratii nostri ,Nimbus.

Eram iar deasupra oceanului, dar de data asta nu imi mai faceam asa mari griji. Alaturi de fratii nostri guralivi aparusera si verii cei buni- norii de noapte. De la atata umblat ma ajunsese si oboseala si gandind ca un intelept batran mi-am zis cascand- ia sa-mi las si restul familiei sa-si faca treaba, iar eu sa ma duc la culcare ca nu peste mult timp va trebui sa ma trezesc si sa pornesc iar la drum pentru ca ziua e lunga, familia mare si nu stiu ce se mai intampla cu ei, ce idei mai au. Mai stiam ca azi trebuia  sa ne intalnim si sa povestim, asa ca m-am dus la somn. Si cum menirea mea este sa umblu prin lume si sa aduc pacea in familie inlaturand lacrimile din neamul NOUR & NOUR, am decis sa va spun noapte buna.

Inchid usa incet si ma retrag ca la iesirea cu icoana din biserica pentru a nu tulbura linistea si somnul binemeritat al norului nostru umblator , aducator de buna pace si care fara sa stie ne-a fost ghid de-a lungul intregii zile.

Revenind la intrebarea de inceput va zic, oare – „De ce plang norii?”

Începuturi

Viata are mai multe inceputuri legate de evenimentele importante care ne apar de-a lungul ei.

Un prim eveniment( si cel mai iportant) este venirea noastra pe lume. Veselie, zgomot, agitatie, urari, ursitoare si iata-ne din embrionul devenit fat un nou nascut cu o identitate bine stabilita la starea civila.

Si incepem sa crestem, cu opinteli mai multe sau mai putine, si parcurgem capitolele pe care scrie – gradinita, scoala, facultate( deci, invatatura) ajungand la un alt capitol pe care scrie – prima iubire.

Ce lucru minunat ni se intampla – iubim, visam, dorim, implinim si iata-ne ajunsi in fata unui alt eveniment important, un alt inceput – casatoria.

Adio rasfat, adio pune-te masa, scoala-te masa. De acum incolo responsabilitati, sarcini, griji – dar toate se fac in deplina armonie, cu multa dragoste, cu multa prietenie pana cand iata un alt eveniment important, un alt inceput de drum – s-a nascut primul copil, o minunatie a naturii, a lumii. Si odata cu el crestem si retraim viata privita de la alte cote.

Sau un alt eveniment, un alt inceput – in locul minunii umane, apar neintelegeri, discutii, conflicte – divort

Si urmeaza o perioada de linistire a gandurilor, de clarificare a sentimentelor, de ordonare a prioritatilor. Daca mai exista forta necesara de cautare a unui nou inceput alaturi de o alta persoana pe care ne-o dorim mai potrivita noua, mai ”calda”, mai tandra, mai intelegatoare si nu vrem sa tinem cont de vorba din batrani care spune ca femeia(sau barbatul) de-a doua este ca mancarea reincalzita, iata-ne facand pasul urmator. Si ce daca, punem putin mai multe condimente si dam un alt gust mancarii. Important este sa fie mancare in farfurie, adica persoana care sa vibreze alaturi de tine la aceleasi dorinte, aceleasi prioritati, sa aiba aceleasi vise ca si tine. Si daca sunt indeplinite toate aceste conditii urmeaza un alt inceput, o alta casatorie alaturi de acel cineva care speri sa fie adevarata ta jumatate. Si intra-devar asa s-a si intamplat. Urmeaza, in firescul lucrurilor, copilul sau copiii ,care cresc, merg la scoala, se indragostesc si …

Nu-i asa ca evolutia lucrurilor la ei este o translatie a vietii tale intr-o alta perioada, temporal vorbind?

Si cu atatea inceputuri constati ca parul ti s-a mai rarit, ca din negru cum era, a incaruntit, chiar albit, ca puterile au inceput sa te mai paraseasca, ca memoria(parca?) a mai scazut si cand te uiti cu mai multa atentie in calendarul vietii vezi ca trebuie sa te pregatesti pentru un alt inceput – vin nepotii. De ei ar trebui sa te ocupi mai mult, lor ar trebui sa le impartasesti cat mai multe din ceea ce ai acumulat de-a lungul vietii, cu ei ar trebui sa mergi de mana in parc. Ar trebui sa faci multe dar constati, cu regrete mari ca nu mai ai timpul fizic necesar pentru toate astea. Si cu tristete si multa amaraciune afli ca abia acum vine cel mai mare inceput din viata ta – fatalul sfarsit.

Vine momentul cand iti faci un mare bilant al vietii – cate o bila alba pentru reusite si impliniri, cate o bila neagra pentru nereusite si dezamagiri. Oare numarul bilelor este egal sau balanta se inclina?

Si cand te uiti si la omul de langa tine alaturi de care ai adunat in viata atat bilele albe cat si pe cele negre iti dai seama ca mai aveai atatea sa-i spui, atatea sa-i oferi, dar nu mai ai cand. Pentru tine a batut gongul final, trebuie sa iesi din scena urmand ca cei ramasi sa te judece – ai trait si procedat corect de-a lungul vietii sau ai fost un ratat cu pretentii de invingator? Cu atatea inceputuri stai si te intrebi- chiar am trait sau doar am fugit prin viata cautand fericirea, linistea, implinirea alaturi de toti cei pe care i-am adorat si carora am cautat sa le ofer tot ceea ce m-am priceput mai bine – invatatura si viata mea?

Numai Dumnezeu stie raspunsul , numai de la el il vei primi la marea judecata.

Atunci

 Atunci când îti plouă în suflet sa-ti faci umbrela dintr-o bucurie (un sfat care suna poetic).

 Dar oare reusesti intotdeauna sa gasesti acel element care sa produca declic-ul scoaterii din starea depresiva( e prea mult spus?) in care esti?   Atunci când exista un rasarit de soare frumos, când exista trilul pasarelelor care-ti spun ”Buna dimineata” zilnic, când exista un zâmbet de copil multumit si fericit pentru putinul pe care i-l ofera mama si totusi extrem de multa dragoste pusa in fiecare gest, atunci când exista toate acestea si multe altele mărunte dar foarte importante poti considera ca ai umbrela bucuriei cu care contracarezi ploaia. Dar atunci când te gândesti la o fosta iubire care poate deveni in orice moment o actuala iubire(daca se doreste), atunci ai intr-adevar o frumoasa umbrela.

 Când declaratia facuta cândva a sunat -”Te-am iubit cu mintea, cu sufletul, cu corpul si cu toata fiinta mea”, aceasta poate fii o adevarata umbrela. O intrebare a plutit in aer ceva vreme, dar raspunsurile au venit ca o adiere de vânt primăvăratec.

Te-am iubit cu mintea pentru că am rezonat cu gândurile si viziunile tale, pentru ca fizicul si mentalul au fost intr-o simbioză perfectă.

Te-am iubit cu sufletul pentru ca vorbele spuse si auzite au făcut să vibreze aceea coardă a iubirii.

Te-am iubit cu corpul pentru că mentalul si sufletul au împins corpul în bratele tale, acolo unde s-a simtit răsfătat, ocrotit, dorit. Si te-am iubit cu toata fiinta pentru ca mintea, sufletul si corpul meu  s-au contopit cu mintea, sufletul si corpul tău în ceea ce s-a numit IUBIRE.

Dar nu numai iubire. Totul a purtat mai multe nume -ÎNTELEGERE, RESPECT, DEVOTAMENT, DORINȚA, PASIUNE, PRIETENIE.

Oricare  din aceste nume este prezent, mai putin DORINTA si PASIUNEA.

Acestea se estompeaza odata cu trecerea anilor si lasa loc  PRIETENIEI si DEVOTAMENTULUI.

Ce bine ar fi ca odata cu revirimentul naturii sa renască si sentimentele,  iar maturitatea vârstei sa dea ințelepciune iubirii.

Nu-i așa ca o astfel de umbrela -AMINTIREA- îți poate umple sufletul cu o mare bucurie și poate fi un scut al momentelor mai dificile din viata?

 

Nimicul – Cineva

  Stau in fata hârtiei albe, chiar prea alba si ma gândesc despre ce sa scriu: despre flori(subiect prea delicat), despre oameni( s-au scris atâtea), despre miscarea imprevizibila a norilor pe cer, despre dragoste( eterna si infinita poveste), dar nu, nimic din toate astea nu ma inspira acum.

Ce sa scriu sau de ce sa scriu.

Vorba poetului ”e usor a scrie versuri/ când nimic nu ai a spune”. Dar eu cred ca am ceva a spune mai ales de când îi observ pe cei din jurul meu si de când bag seama ca lenea, somnul sosite in cele mai nepotrivite momente pun stapânire pe noi. Si ce ar fi sa fac o mica dizertatie asupra LENEI?  Lenea care te invaluie, te mângâie, îti saruta fața, mâinile, picioarele si care te duce spre nimicul absolut. Când te cuprinde lenea nu mai vrei si simti ca nu mai poti face nimic. Ce sunet cristalin are cuvântul NIMIC. Sa nu faci NIMIC, sa nu simti NIMIC pentru nimeni, sa nu vrei NIMIC, sa nu manânci NIMIC si cel mai ”grozav” lucru sa fii un NIMIC.

Cum adica sa fii un NIMIC”?  Ia sa ma gândesc mai bine( la ce grozavenie ma expun!) cum adica sa fii un nimic. Asa ceva nu se poate. Fiecare OM-NIMIC are o personalitate, este o entitate, are o gîndire personala( oare?), are pareri, are o experienta, are niste trairi interioare in functie de sentimentele si dorintele lui. Fiecare OM-NIMIC esta totusi un cineva. Este acel cineva cu carte de identitate, cu CNP, cu domiciliu( mai mult sau mai putin stabil), cu familie(uneori), cu prieteni(nu este obligatoriu), dar obligatoriu ancorat in realitate. Este acel CINEVA care face politica(musai), care trebuie sa-si exprime o parere (mai mult sau mai putin pertinenta) in aproape orice imprejurare, care trebuie sa cunoasca ultimile trenduri in moda, care trebuie sa stie(neaparat) ce fac vecinii, ce si-au mai cumparat neamurile(daca exista), ce conserve au mai pus prietenii. Este acel CINEVA care trebuie sa stie despre toti si despre toate orice. Dar voi aveti idee câta energie, cât timp manânca asa ceva?  Sa intrebi, sa vorbesti, sa analizezi, sa dai sfaturi. Doamne! o gramada de preocupari pentru un amărât de creier.

Ei, cât credeti voi ca poate intra intr-un creier? Pot intra vreo trei – patru idei( câteodata chiar fixe), vreo trei- patru formule de adresare, de exprimare, (cauti sa nu fie chiar limbajul de lemn, ci cel adoptat post revolutionar cu neologisme, englezisme,etc), pot intra trei- patru formule matematice, trei -patru formule de chimie(atât de multe?), vreo trei -patru titluri de carti si tot felul de nume proprii sau mai bine porecle că alea se retin mai usor(se fac tot felu de asocieri) si cred ca este suficient chiar cu mult prea mult pentru cât ar putea intra intr-un biet creier.

Auzi, eu mi-am propus o mica dizertatie despre lene si somn si când colo a iesit un mic eseu despre…

Despre ce?

Astept raspunsul altcuiva, in afara de mine pentru ca, bag sama ca am gândit cam prea mult pentru o singura zi.

Doamne, la ce m-am expus, acum, tocmai acum, când m-a apucat somnul si m-a cuprins o… LENE de nu se poate.

Gândurile (filozofie nocturnă)

Când ești mic și gras ce cauți in fața hârtiei albe pentru a-ți așterne gândurile?

Dacă erai înalt și suplu era altceva.Gândurile aveau mai mult loc, aveau mai mult spațiu să se dezvolte, să se amplifice și să se exteriorizeze. Dar, așa, când corpul îți este mic nici creierul nu poate fi prea mare în capu-ți rotund. Unde să încapă și creier și idei?

Nici gând!

Dar dacă ar apărea calviția (ei, iaca-s și medic!) nu s-ar face mai mult loc (pe afară)?

Ei,aș!

Dar ce, gândurile se exprimă prin porii cheliei? Nu…

Dar nici nu ies prin niște fire de păr lungi și slinoase(ce imagine sordidă pot avea!)

Ei, nu!

Gândurile ies printr-o gură îngrijită, exprimate prin cuvinte alese, cu glas domol și scăzut pentru a păstra nota de mister și intimitate. Gândurile sau cuvintele (ce contează!) trebuie să aibă rotunjime, expresivitate, sonoritate, să fie sugestive, să se potrivească în context, ce mai, să scrie pe ele numele tău, să fie sub acoperișul tău (iată-mă și filolog și filozof).

Gândurile trebuie să lumineze un chip îngrijit, trebuie să aparțină unei persoane distinse pentru a fi la înălțimea rostitorului (sau a vorbitorului- cum vă place), trebuie să înnobileze și să distingă individ de individ. Ce mai, gândurile te reprezintă, iar vorbele au amprenta ta.

Măi, și ce idei poate avea un cap așezat pe un corp mic și gras! Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă ele ieșeau dintr-un trup înalt și suplu?

Ehe…

La ora asta ați fi fost toți muți de uimire, gură- cască și fără nimic în capul așezat pe un trup…chiar nu mai contează cum ar fi arătat.

Cât am putut fi de filozof în noaptea asta, să nu-mi fie de deochi!

Mi-e lene

Vreau sa studiez!

Dar, ce sa studiez-medicina, arheologia, astronomia, adancurile, inalturile, latimile, lungimile? Ce sa studiez oare, pentru ca eu vreau sa studiez ceva. Vreau sa fiu acea persoana despre care sa se spuna – Uite un om studios, uite un om cu studii.

Deci, eu vreau sa studiez si… Ce ma impiedica oare?

Cred ca indecizia, cred ca nelimpezirea gandurilor, cred ca oboseala, cred ca somnul, intr-un cuvant cred ca LENEA.

Da, cred ca cel mai intelept lucru pe care l-as putea face ar fi sa ma culc. Si ce daca m-am trezit acum o ora?  A trecut mult de atunci. Laptopul este prea departe, telecomanda ma oboseste ca are prea multe butoane, la telefon nu am cu cine vorbi pentru ca toti sunt prea ocupati, iar eu deja ma simt obosit de cate ganduri am avut pana acum. Stiti ceva? Si sa gandesti este tare obositor. Este chiar epuizant. Nu, mai bine ma culc si visez ca vreau sa studiez. Ce bine ca nu mi-am dat jos pijamaua, efort inutil, pentru ca oricum voi adormi iar si voi striga, bineinteles in somn, ca sa nu obosesc – Vreau sa studiez.

Somn usor. Eu sunt deja epuizat.